Planificarea resurselor umane este procesul prin care organizațiile determină sprijinul de personal de care vor avea nevoie pentru a satisface nevoile afacerii și cerințele clienților. Există o varietate de considerații care au impact asupra acestei planificări, inclusiv pensionări și tranziții iminente, disponibilitatea angajaților cu anumite seturi de competențe și schimbări în mediu care ar putea necesita instruire pentru angajații existenți.
Nevoie
Planificarea resurselor umane este importantă și continuă, atât din cauza schimbărilor de mediu interne, cât și externe. Pe plan intern, afacerile sunt afectate de cifra de afaceri și de pensionări. Pe plan extern, acestea sunt afectate de schimbări de tehnologie, schimbări în economie și schimbări în industrie și cererea consumatorilor care pot necesita abilități care nu există în prezent în cadrul companiei. Toate aceste impacturi au un efect asupra tipului și numărului de angajați necesari pentru ca afacerea să rămână de succes.
Etapele planificării
Există patru faze mari implicate în planificarea nevoilor de resurse umane. În primul rând, colectarea și analizarea informațiilor despre cererea preconizată pe baza planurilor viitoare ale afacerii și a ofertei și disponibilității de personal, intern și extern, pentru a satisface aceste cereri. În al doilea rând, companiile trebuie să identifice obiectivele lor specifice de resurse umane, care pot implica decizii legate de faptul dacă candidații vor fi promovați din interior sau angajați extern, dacă munca va fi externalizată sau realizată de angajații din personal și dacă compania preferă personalul pentru capacitatea excesivă sau să adopte o abordare simplificată a personalului. A treia fază a planificării implică proiectarea și implementarea programelor care sunt aliniate cu obiectivele companiei. Aceste programe vor include programe de beneficii pentru satisfacerea nevoilor angajaților și impact asupra capacității de reținere a personalului, precum și programe de instruire pentru a se asigura că personalul este pregătit să răspundă cerințelor actuale și viitoare. În cele din urmă, a patra fază a planificării va presupune monitorizarea și evaluarea eficacității planului de resurse umane și efectuarea modificărilor, după caz.
Cererea de prognoză
Un element important, dar provocator, al planificării resurselor umane este prognozarea cererii pentru anumite tipuri de abilități și poziții. De exemplu, la începutul secolului al XXI-lea, abilitățile de internet și de socializare erau tot mai solicitate. În industria de îngrijire a sănătății, asistența medicală a fost mult timp o zonă cu cerere mare. Fiecare industrie este diferită și fiecare este afectată de factori diferiți. Păstrarea la vârf a industriei, schimbările de reglementare, guvernamentale și economice pot ajuta companiile să-și îmbunătățească succesul la prognoza cererii pentru angajați și la construirea planului de resurse umane.
Planificarea succesiunii
Planificarea succesiunii este procesul prin care liderii companiei și profesioniștii în resurse umane identifică poziții cheie în cadrul companiei și dezvoltă planuri pentru ocuparea acestor posturi fie cu personal intern, fie extern. Planificarea succesiunii este strâns legată de dezvoltarea conducerii, care este procesul de furnizare a instruirii și a experiențelor la locul de muncă pentru a pregăti personalul intern să pătrundă în funcții care pot deveni vacante. Planificarea succesiunii este un element cheie al planificării resurselor umane.
Viitor
Sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI au cunoscut o serie de schimbări care sugerează schimbări în natura muncii în viitor. Acestea includ utilizarea tot mai mare a lucrătorilor contingenți (persoane care sunt angajate, după cum este necesar, pentru a îndeplini sarcini specifice, dar care nu sunt angajate de companie), utilizarea lucrătorilor virtuali (cei care pot sau nu să lucreze pentru companie, dar care sunt nu este amplasat fizic la sediul companiei) și impactul crescând al tehnologiei asupra necesității anumitor tipuri de angajați, ceea ce determină o creștere a nevoilor în unele zone și o scădere a necesității în altele.
