Prețul cost-plus este, probabil, cel mai comun mod de a stabili un preț de vânzare profitabil pentru un produs sau serviciu, deoarece asigură că o companie vinde un produs pentru mai mult decât costase compania să producă produsul, cu condiția ca costul calculele sunt corecte. De obicei, prețurile pentru modelul cost-plus adaugă un procent fix peste costul unitar. Acest lucru poate fi stabilit de companie și, uneori, este un punct de negociere cu revânzătorii care doresc să câștige un avantaj competitiv.
Stabilirea costului unitar
Elementul central al strategiei cost-plus este definiția exactă a costului unitar, deoarece subevaluarea costului real al furnizării unui produs sau serviciu înseamnă că prețul cost-plus nu produce profitul dorit. Pentru o companie care respectă principiile contabile general acceptate, calcularea costului unitar este, în general, simplă.
Costul unitar este calculat prin adăugarea de costuri materiale directe, costuri directe ale forței de muncă și alocarea cheltuielilor generale ale companiei. De exemplu, dacă o companie realizează un singur produs, 100% din cheltuielile generale sau costurile fixe ar fi adăugate la prețul de cost unitar. Dacă compania adaugă un al doilea produs, poate 50% din costurile fixe ar fi atribuite fiecărui produs, cu excepția cazului în care noul produs ar reprezenta o proporție diferită din vânzările companiei. Ideea este de a ține cont de toate costurile fixe ale companiei prin alocarea costurilor unitare, astfel încât calculele costurilor unitare să prezinte prețuri corecte de rentabilitate, ca bază pentru strategia sa de cost plus.
Crearea unui model Cost-Plus
Calculul cost-plus în sine este simplu. Odată calculate costurile unitare exacte, valoarea cost-plus se adaugă pur și simplu la costul unitar. Totuși, aceasta nu include toți factorii sau influențele pieței. Există costuri, cum ar fi returnarea bunurilor nevândute, de exemplu, care ar putea să nu fie responsabile în momentul stabilirii prețurilor la costuri plus, cu excepția performanței anterioare sau a previziunilor. Contractele cu clienții pot influența, de asemenea, prețurile cost-plus. De exemplu, un client care negociază un contract de preț maxim garantat ar putea limita valoarea cost-plus, legând compania producătoare de condițiile contractului, chiar dacă costurile de producție cresc după intrarea în vigoare a contractului.
Avantajele și dezavantajele prețurilor cost-plus
Simplitatea strategiei cost-plus este probabil cel mai atractiv avantaj al său. Stabilirea unui preț de vânzare profitabil este ușoară, dacă cunoașteți costul unitar și suma cost-plus. De exemplu, într-o negociere de vânzări, un reprezentant al companiei poate calcula rapid noi prețuri, dacă un potențial cumpărător crește o ofertă de cumpărare. Dacă reprezentantul știe că suma cost-plus este cu 30 la sută peste costul unitar, reprezentantul ar putea oferi stimulente procentuale de, să zicem, de la 10 la 15 la sută pentru anumite achiziții de volum, fără a stabili în mod accidental un produs în pierdere. Prețul cost-plus asigură profitabilitatea și oferă, de asemenea, o modalitate de a asigura marje de profit chiar și atunci când costurile de producție cresc.
Principalul dezavantaj al prețurilor cost-plus este presupunerea că costul unitar este competitiv. Luați în considerare o companie care produce un prăjitor de pâine pentru un cost unitar de 20 USD, la care adaugă un cost suplimentar de 30% pentru un preț cu amănuntul de 26 USD. O companie concurentă care produce un prăjitor de pâine similar pentru costul unitar de 10 USD are un avantaj remarcabil. La prețuri competitive, cealaltă companie câștigă 16,00 USD de profit pe vânzare și ar putea avea chiar impact asupra companiei mai scumpe prin vânzarea prăjitorului de pâine la jumătate de preț, menținând în același timp o rentabilitate de 30%.
Strategia cost-plus elimină, de asemenea, unele stimulente pentru eficientizarea eficienței producției. Deoarece marja cost-plus este asigurată indiferent de costurile de producție, o companie poate să nu încerce să-și reducă costurile pentru a obține avantajul pieței sau pentru a crește marjele de profit. De fapt, așa cum se întâmplă uneori în cazul contractelor de achiziții publice emise pe baza costului-plus, o afacere neconfirmabilă poate să-și amortizeze costurile sau să-și modifice alocările generale pentru a crea prețuri de vânzare umflate artificial.
În practică, prețul cost-plus poate face parte dintr-o strategie mai flexibilă de stabilire a prețurilor, una care ține seama de categorii precum concurența pe piață și stabilirea prețurilor, mai degrabă decât să se preocupe de generarea unor procente fixe de profit care sunt vulnerabile la condițiile pieței.
